Stările Sufletului
articol scris la data de 2008-10-09 19:25:49« pagina anterioara
Acceptând ca trăim o succesiune de vieţi, fapt dovedit de regresiile hipnotice în care Mintea subconştientă are acces la amintiri şi de experienţele meditaţiilor profunde, în stări înalte ale conştiinţei, este important să nu minimalizăm importanţa stărilor în care Sufletul pleacă la întrupare.
Putem să fim de acord cu planul de viaţă, înainte de a ne întrupa, şi acest lucru conferă Sufletului o stare de împăcare, de acceptare a dificultăţilor, o oarecare uşurinţă în a lua decizii. Sau este posibil ca Sufletul să respingă încercările prin care trebuie să treacă, încercări necesare pentru a-şi învăţa lecţiile. Atunci Sufletul se naşte revoltat, supărat, mânios chiar.
De aceea unii dintre noi au fost copii veseli sau copii trişti.
Copilul vesel alesese, ca suflet, să coboare în acea întrupare, cunoscând-o, asumându-şi încercările.
Copilul trist nu dorise să plece din acea Dimensiune, nu agrease revenirea şi re-învăţarea manifestării ca fiinţă umană.
Pe de altă parte, copilul, fie el vesel sau trist, percepe lumea din care a venit. Absenţa comunicării cu acea lume, sau imposibilitatea de a împărtăşi ce comunică, pentru că părinţii nu accepta aşa ceva, aduce la rândul ei tristeţe.
Dacă ai fost un copil vesel, senin, poate fi un semn ca ai acceptat întruparea şi starea sufletului tău a fost una de bucurie, înaintea unei noi experienţe umane, surprinzătoare, aşteptată.
Dacă ai fost un copil trist, ştiai că vei trece prin dificultăţi şi nu le acceptai, sau ţi-a fost dor de lumea din care ai plecat, lume pe care nu ai regăsit-o aici.
Dacă uneori copilul tău este trist, încearcă să-l înţelegi. Se poate să fie o tristeţe mai profundă, dincolo de aparenţe.
Şi atunci când copilul tău este vesel, bucură-te împreună cu el, fiindcă îţi oferă încă o experienţă, prin împărtăşirea vieţii lui.
« pagina anterioara