Intrare Cursanti:   Parola:     Inregistrare Cursant Nou     Am uitat parola

Corpurile Subtile ale Fiinţei Umane

articol scris la data de 2008-09-19 13:30:53

« pagina anterioara

Totul a început cu divizarea Divinităţii Supreme Absolute în milioane de particule, de scântei. Dorinţa Sa era cunoaşterea în milioane de feluri a Universului creat şi a Universului  ne-creat. Scânteile, numite Spirite, au coborât un nivel, s-au recreat şi o parte dintre ele au mai coborât un nivel. Aflate aici, au ales să urce sau să coboare. Unele dintre ele au  coborât   până la cel mai jos nivel pe care puteau sta în formă de sferă şi nu au mai avut energia   suficientă şi nici cunoaşterea suficientă pentru a se putea întoarce. Au ales repetarea procesului de divizare. Şi astfel, o părticică din Spirit a rămas pe nivelul lui de evoluţie iar celelalte au coborât pe nivele vibraţionale mai joase pentru a acumula energie şi  cunoaştere.  Scopul lor este să se întoarcă cu energia şi cunoaşterea necesare Spiritului pentru a reveni  la Divinitate, reîntregind Întregul.

Fragmentele de Spirit sunt Sufletele. Sufletele se proiectează în dimensiunea a treia, densificându-se, şi îşi creează corpuri energetice pentru a putea exista şi evolua în lumea materială.

Spiritul, coborât sau proiectat în dimensiunea a cincea, este alcătuit din Corpuri Divine: corpul atmic, corpul budic, corpul  cauzal  şi supra-conştiinţa. Fiecare corp corespunde unei  stări,  unui  cumul  de  atribute,  unei  valenţe  a   Spiritului. Corpul  atmic este corespondentul formei, corpul  budic este  definit  prin  iubire,  prin sentimente, corpul cauzal prin înţelepciune, inteligenţă, gândire. Prin supra-conştiinţă se menţine   legătura cu Divinitatea.Corpurile Divine se proiectează în dimensiunea  a  patra,  creând astfel Corpurile Superioare: corpul eteric, corpul astral, corpul mental şi conştiinţa de sine.

Pentru a se putea materializa, Sufletul îşi proiectează corpurile Superioare în dimensiunea  a  treia,  în  corpuri  inferioare: corp fizic, corp emoţional, corp intelectual şi conştiinţă.

Corpurile Superioare se suprapun  corpurilor  inferioare.  Între   toate  nivelele  fiinţei întrupate există  legături energetice şi informaţionale. Legăturile se menţin funcţionale atâta timp cât  corpurile  corespund  Arhetipului  Divin  al  fiinţei umane. Ieşirea din Arhetip a corpurilor ca  şi scăderea vibraţiei lor, are ca efect deconectarea lor din sistem, parţial sau total.Deconectarea corpurilor, dezlegarea lor unele de altele, face ca schimbul energetic şi informaţional între trup - suflet şi spirit să nu mai fie posibil. De sus în jos nu se mai transmit energiile şi informaţiile necesare funcţionării perfecte a fiinţei întrupate, iar Spiritul nu cumulează energii şi informaţii necesare îndeplinirii Planului Sufletului şi evoluţiei lui.  

Datorită  dezlegării  conştiinţei  de  conştiinţa de sine entitatea întrupată pierde continuitatea  conştientei  şi  uită, atât  când  este  în  trup cât şi la dezîntrupare,  de unde şi de ce a venit. Este prinsă astfel într-un  ciclu  perpetuu   naştere- viata- moarte- naştere.  

Conectându-ne conştiinţele la propriile conştiinţe de sine, ca efect al acceptării în fiinţele noastre a noilor energii şi a transformărilor evolutive legate de evoluţia Planetei în noul ciclu, ieşim de sub incidenţa karmei, ne dezlegăm de destin asumându-ne propria viaţă. Avem drept de alegere în ceea ce priveşte continuarea ciclului, întoarcerea pe Pământ, sau continuarea evoluţiei noastre în alte dimensiuni. Însă ne eliberăm definitiv de această navetă obligatorie D3 - D4 doar dacă fiinţa noastră energetică poate ajunge pe nivelul vibraţional unic specific ei. Orice dizarmonie vibraţională va atrage fiinţa pe nivele inferioare şi va fi urmată, inevitabil, de revenirea într-o altă întrupare. Pentru a nu avea dizarmonii vibraţionale în corpurile energetice acestea trebuie să fie vindecate, să fie perfecte, să corespundă Arhetipului creat de Divinitate  pentru  momentul Acum  

Revenirea corpurilor la Arhetip presupune ca ele să aibă structurile  perfecte,  să fie alcătuite numai din energie specifică proprie şi să conţină  toate  informaţiile  proprii. Pentru aceasta, structurile şi corpurile energetice se dezleagă de orice conectare  negativă interioară sau exterioară, se deconectează de orice legătură nearhetipală, se purifică de toate energiile şi informaţiile improprii şi se refac conform Arhetipului Divin la momentul Acum.       

Această refacere Arhetipală a fiinţei energetice, însoţită de obţinerea autonomiei şi a funcţionării perfecte, precum şi conştientizarea Planului Sufletului pentru întruparea curentă, este scopul primului nivel al cursului. Se vor adăuga, în nivelele următoare terapiile multidimensionale, moduri de integrare în Programul Divin de Evoluţie şi deschideri conştientizate, interioare şi exterioare multidimensionale.

 



« pagina anterioara