Intrare Cursanti:   Parola:     Inregistrare Cursant Nou     Am uitat parola

Despre Potenţialul Spiritual şi Potenţialul de Manifestare

articol scris la data de 2008-09-29 18:16:15

« pagina anterioara

 Fiecare fiinţă umană se poate manifesta în dimensiunea fizică raportat la potenţialul propriu.

 Din punct de vedere spiritual, potenţialul cuprinde tot ce poate fi accesibil, la nivel energetic, informaţional,  al câmpurilor, în alte dimensiuni, tot ce reprezintă deschiderea spre noi surse de cunoaştere. Potenţialul spiritual este în continuă creştere,  şi îl putem înţelege ca pe o expansiune dacă ne raportăm la realitatea cuantică a Universului.

Potenţialul  de manifestare reprezintă tot ce poate fi manifestat în întrupare prin accesare şi transformare, din potenţialul Spiritual.

Cele două tipuri de posibilităţi nu cresc în acelaşi raport, evoluţia potenţialului de manifestare fiind cu mult mai lentă decât cea a potenţialului spiritual.

Putem deveni conştienţi de creşterea capacităţilor noastre de a ne manifesta ca entităţi spirituale întrupate, dar este mai dificil să conştientizăm expansiunea potenţialului multidimensional.

Schimbarea spirituală nu este urmată întotdeauna de schimbarea în manifestare. De multe ori se întâmplă procesul contrar, tiparele de comportament, obişnuinţele, atitudinile dăunătoare, emoţiile şi gândurile toxice blochează, determină stagnarea evoluţiei spirituale. 

Factorul declanşator al schimbării pozitive în manifestare este conştientizarea. Prin centrare în propria viaţă, în evenimentele determinate de noi înşine, în propriul organism ce ne trimite semnale dacă ceva nu este în regulă, permitem să curgă mecanismele specifice procesului de conştientizare, permitem creşterea potenţialului propriu. Şi astfel, putem manifesta din ce în ce mai mult din potenţialul spiritual.



« pagina anterioara